istoria Frantei
ISTORIA FRANTEI
breviar
Preistorie si antichitate
Stramosii francezilor au fost galii. Se ocupau cu agricultura si cresterea animalelor. Erau vestiti pentru armele, uneltele si podoabele facute de ei. Le placea curatenia (potrivit lui Pliniu cel Batran, ei au fost primii utilizatori de sapun in Europa occidentala).
Tentativele de răscoală, impotriva imperiului roman, precum cea a lui Ambiorix din 54 î.Hr., nu au obtinut decât sprijin local, dar Vercingetorix, al cărui tată, Celtillus fusese ucis de proprii săi conationali pentru încercarea de a conduce întreaga Galie, a reusit să unească triburile galice împotriva romanilor si a adoptat tehnici moderne de război.
Vercingetorix (72-46 î.Hr.) a rezistat cu eroism in fata romanilor. Romanii insa fiind foarte puternici, iar conducatorul lor Cezar, cu adevarat un mare comandant de oaste, Vercingetorix s-a predat si a fost omorat in inchisoare, prin sufocare. Galia a fost transformata in provincie romana, devenind una dintre cele mai infloritoare.
Legenda spune că Vercingetorix s-a predat într-o manieră impunătoare, se pare că a iesit din Alesia si a făcut înconjurul taberei lui Cezar călare înainte de a-si arunca armele la pământ la picioarele lui, dându-si jos armura si îngenunchiind în fata lui Cezar cu un gest extravagant. Cezar însă contrazice nemijlocit prezentarea evenimentului, descriind predarea lui Vercingetorix mult mai modest. A stat în închisoarea de la Tullianum din Roma cinci ani, înainte de a fi expus public la parada triumfală a lui Cezar din anul 46 î.C. A fost executat după paradă, probabil prin strangulare în inchisoare, asa cum pretinde traditia.
Frontierele Frantei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în Secolul I î.Hr., aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Frantei un patrimoniu important de cultură latină. Crestinismul a prins, de asemenea, rădăcini în secolele al II-lea si al III-lea d. Hr.
Evul mediu timpuriu
Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populatie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franta, derivă din denumirea domeniului feudal al Capetienilor din jurul Parisului.
Cea mai mare parte din regiunile care formează Franta actuală, au fost aduse sub un conducător unic de către Clovis I în anul 507. Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinări sub dinastia Merovingiană.
Cea de-a doua dinastie francă (Dinastia Carolingiană) a urmat în secolul al VIII-lea, si a întărit considerabil regatul, transformându-l, în timp, într-un imperiu. După moartea lui Carol cel Mare Imperiul Franc este divizat în 3 entităti statale: Francia Orientală, Francia Occidentală si, între ele, efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entitătii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Frantei. Din anul 842, prin Jurămintele de la Strasbourg, datează prima atestare a folosirii a două limbi diferite de o parte si de alta a Rinului (germana si romana lingua, protofranceza). Descendentii lui Carol cel Mare, au condus Franta până în anul 987, când Hugo Capet, Duce de Franta si Conte de Paris, a fost ales drept rege al Frantei si a fondat o nouă dinastie.
Perioada medievală
Descendetii celui din urmă, regii capetieni, au consolidat în mod progresiv statul regal francez, începând cu finele secolului X, fondând dinastiile Capet, Valois si Bourbon. Capetienii au condus Franta până în 1792, când Revolutia franceză a pus bazele unei republici, într-o perioadă de schimbări radicale începute pe 14 iulie 1789, o dată cu căderea Bastiliei.
Prestigiul international al Frantei a crescut spre sfârsitul secolului al XII-lea si pe parcursul secolului al XIII-lea, atingând apogeul în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada lui Filip II August regele Frantei îsi întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei si Canalul Mânecii. Războiul de 100 de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet, ce controla tronul Angliei, a umbrit imaginea Frantei pe plan international, conflictul luând sfârsit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois si a dus la consolidarea autoritătii regale, care a devenit incontestabilă în secolele următoare.
Renasterea si absolutismul
Secolul al XVI-lea este marcat de dominatia Spaniei, ce se uneste cu domeniile Dinastiei Habsburgilor - conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Această nouă putere intră, în repetate rânduri, în conflict cu regii Frantei, înregisrându-se succese de o parte si de alta. Războaiele Religiilor marchează sfârsitul secolului al XVI-lea si, totodată, sfârsitul dinastiei Valois.
Abia cu venirea la tron a lui Henric al IV-lea si Ludovic al XIII-lea (cu ministrul său Richelieu), Franta a reusit să iasă din conul său de umbră (1648 si 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei tări. De la regele Ludovic al XIV-lea la Napoleon Bonaparte (1659-1815), Franta a dominat scena internatională pe plan militar, diplomatic si cultural. Această perioadă este marcată si de debutul Imperiului Colonial Francez dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franta nu reuseste să îsi impună suprematia în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.
Revolutia si Primul Imperiu
Dificultătile financiare, refuzul reformelor si nerăbdarea poporului au condus la Revolutia Franceză (între 1789 si 1799). Acest episod naste, în primul rând, Declaratia drepturilor omului si ale cetăteanului si duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate si fraternitate. Monarhia absolutistă a luat, astfel, sfârsit, fiind înlocuită de una parlamentară pe 3-14 septembrie 1789, care, la rândul ei, a luat sfârsit pe 10 august 1792.
Prima Republică a luat fiintă pe 21 septembrie 1792, prin editarea Constitutiei anului I, avînd la conducere un guvern revolutionar. Pe 22 august 1795 Constitutia celui de al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constitutia celui de al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiintă Primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reusit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea-i fiind însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria si Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 odată cu revenirea pe tron a Burbonilor.
Secolul XIX
În ciuda unei tentative de monarhie constitutională, odată cu restaurarea monarhiei în 1815, tensiunile acumulate în timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea si, apoi, în timpul lui Carol al X-lea au condus la Revolutia din 1830, în urma căreia Ludovic-Filip I, dintr-o ramură inferioară a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh si era sustinut de burghezie. Opozitia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartistilor si a republicanilor a dus la Revolutia franceză de la 1848, ce a instaurat un regim prezidential, a doua republică franceză.
În data de 2 decembrie 1851, presedintele republicii, Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, organizează o lovitură de stat în urma căreia este numit împărat sub titlul de Napoleon al III-lea. În timpul celui de Al Doilea Imperiu Franta cunoaste o dezvoltare industrială puternică, bazată pe o economie liberală. În planul politicii externe, Franta îsi asigură sustinerea din partea Regatului Unit, în urma Războiului Crimeii, ce îi permite să îsi alipească regiuni din Piemont (Nisa si Savoia). În ciuda acestui fapt, unele actiuni ale regimului îi aduc numerosi opozanti interni si externi, iar decizia de a se angaja într-un război contra Prusiei, în 1870, a dus la căderea Imperiului, în urma Bătăliei de la Sedan. Pierderea regiunilor Alsacia-Lorena precum si numeroasele despăgubiri de război cerute de către nou formatul Imperiu German au creat un resentiment national puternic.
A Treia Republică
În urma căderii Imperiului, organizarea statului evoluează către un regim parlamentar, cunoscut sub numele de A Treia Republică Franceză. Sub aceasta Franta cucereste un vast Imperiu Colonial în Africa Occidentală si Ecuatorială (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de Fildes, Madagascar) si în Indochina.
În urma Primului Război Mondial, Franta iese victorioasă, dar suferă pierderi demografice si economice imense. Criza economică si politică din anii 1930 facilitează capitularea Frantei la începutul celui de Al Doilea Război Mondial, în 1940, ce duce la dizolvarea celei de A Treia Republici si la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste, aflat sub conducerea generalului Pétain. Regimul este contestat de către guvernul Frantei Libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle, si rezistă până în 1944.
Franta după Al Doilea Război Mondial
În urma celui de Al Doilea Război Mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de A Patra Republică Franceză, fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar, cu un număr mare de partide, precum si problemele din Imperiul Colonial sub forma Războaielor din Indochina si din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constitutiei. În ciuda aceste instabilităti si a schimbărilor frecvente de guverne, Franta a manifestat o coerentă puternică în ceea ce a însemnat constructia europeană, fiind printre principalii sustinători ai Comunitătii Europene a Cărbunelui si Otelului si, apoi, a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pietei Comune. De asemenea, dezvoltarea industriei nucleare a permis Frantei să desfăsoare o politică independentă în anii 1960.
Constitutia celei de A Cincea Republici Franceze din 1958, redactată sub influenta lui Charles de Gaulle, pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior, constitutia este modificată si puterile presedintelui sunt sporite, astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidentială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinte asupra situatiei social-economice si culturale din Franta. Din anii 1950 reconcilierea si apoi cooperarea cu Germania i-au permis Frantei să joace un rol important în cadrul constructiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constitutional European în mai 2005, fiind considerată o tară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.
===================================
Galia back
Francia back
Franta back
